Dan Petrescu s-a făcut arbitru: „Cine a câștigat? Ai noștri, normal!”

Dan Petrescu s-a făcut arbitru: „Cine a câștigat? Ai noștri, normal!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu a rămas la CFR Cluj și atmosfera este tot mai bună în Gruia înaintea returului cu AS Roma, din grupele Europea League, dovadă că tehnicianul campionei s-a făcut și…„arbitru”.

Dorit de Sheffield Wednesday, fostul mare internațional român a îndeplinit un rol inedit marți, la jocul școală care a avut loc în Gruia.

CFR a renunțat la antrenamentul clasic, iar Dan Petrescu și-a surprins elevii, care vor să ajungă iar în 16-imile Europa League, după ce la începutul anului au fost aproape de o surpriză uriașă în dubla cu Sevilla.

Dan Petrescu s-a făcut arbitru! Postură inedită la CFR Cluj

Dan Petrescu și-a anunțat plecarea de la CFR Cluj, după meciul pierdut cu Gaz Metan Mediaș. Jurnaliștii de la „Gazzetta dello Sport” au dezvăluit că antrenorul român are o ofertă de 2,5 milioane de euro pe an de la Al Nassr, însă acesta a decis să rămână în Gruia, iar atmosfera este acum una foarte bună.

„În locul antrenamentului clasic, astăzi (n.n. marți), băieții noștri au disputat un joc școală. Antrenor principal al ambelor echipe și arbitrul partidei: Dan Petrescu. Cine a câștigat? Ai noștri normal”, scrie pagina de Facebook a celor de la CFR.

Duminică, de la ora 20:00, CFR o întâlnește pe UTA, LIVE TEXT pe prosport.ro, iar apoi campioana are meci cu Roma, în Gruia.

În tur, pe Olimpico, italienii s-au impus clar, scor 5-0, profitând și de absențele din echipa lui Dan Petrescu.

Marius Bilașco, despre Dan Petrescu: „Da! A avut nevoie de o pauză. Eram acolo când a dat declarațiile și a spus că dacă pleacă vrea să se despartă amiabil. A revenit la antrenamente cu echipa. Au fost niște discuții cu el, dar lucruri normale. Dan Petrescu rămâne la echipă! Categoric! Are contract până în anul 2022 și nu ne-a spus nimic legat de faptul că ar avea ofertă din străinătate”.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Devine INTERZIS în România de astăzi, 10 mai. Noile reguli intră în vigoare în toată țara
Devine INTERZIS în România de astăzi, 10 mai. Noile reguli intră în vigoare în toată țara
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…